Implorând cerul...
Alexandrina Tulics-album Destine

Își frânge mâinile în rugă și plânge
bătrâna, cu inima întristată,
pentru-ai ei, din același sânge...
cheamă în murmur implorând disperată
văzând nebunia ciumei aruncată
asupra celor ce doresc în pace să trăiască,
iar pâinea, familia, în bine să rodească.
-Tată,
e-aproape de țară,
vestea ce înfioară...
spaimele se înmulțesc și zboară
c-am putea pierde pacea de acum
și de odinioară...
c-ar putea pleca dincolo de casă,
cei ce sunt stăpâni, aduc pâinea pe masă...
Eu Te rog fierbinte, ca mamă cuminte
să îi chemi pe nume, la sfânta judecată,
pe cei care ne doresc pacea sfărâmată.
Să le dai lor ciuma ce vor s-o arunce
peste-ai noștri flăcăi, credința s-o spurce.
Plânge vântu-afară, bătrâna se-nfioară...
iar îngenunchează, mintea-i este trează,
inima-i suspină, așteaptă să vină,
Tatăl cu iertarea, binecuvântarea,
cu veste de pace, căci
ciuma nu se întoarce...