Gornistul
Autor: Valentin Popovici
Album: Ploaie târzie
Categorie: Trezire si veghere
Gornist al veacului ce vine,
O, vestitor de vremuri noi!
Fă să răsune azi chemarea
La harul vieţii de apoi!

Să sune goarna mai cu vâlvă,
Cu sunet mai înflăcărat,
Căci n-a fost niciodată ziua
Aşa aproape de-nserat.

Din întunericul cel mare
Şi din necazul cel mai greu,
Toţi oropsiţii de păcate
Să vină azi la Dumnezeu.

Să cadă Porţile de-aramă,
Şi-a lor putere de Șeol,
Căci Domnul biruieşte moartea,
Şi-i lasă tot tărâmul gol.

Gornist, ia goarna, și te urcă,
Pe Muntele cel mai înalt,
Și dă semnalul să pornească
Împărăția la asalt!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/309664/gornistul