Eu te vreau!
Autor: Tobă Alexandra-Darclée
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Eu te vreau!

Doamne, Tu chiar mă auzi?
Spune, Tu mai ești cu mine?
Uneori e-așa de greu,
Să Te văd printre suspine.

Strig întruna după Tine,
Să îmi dai un semn, ceva,
Să știu că mai ești cu mine,
Și că nu mă vei lăsa.

Nu mă văd vrednic de cruce,
Nici de harul Tău divin,
Însă tot mă întorc la Tine.
Nu știu, sincer, de ce vin. .

În mintea mea răsună iarăși:
„Nu te vrea, nu încerca!”
Atunci totul se doboară.
Crucea-mi este oricum grea.

Și încep să dau crezare,
Fiindcă asta-i tot ce aud.
Nu știu Domnul unde este.
Munții mari Îl tot ascund.

„Ba te vreau!” se aude șoapta,
Ce mă face îndat’ să tac.
Oare chiar a vorbit Domnul
Sau a fost vreun gând din neant?

Stau o clipă în tăcere.
Vocea se aude iar,
Dar de data asta tare,
Și acuma mult mai clar:

„Eu te vreau, copilul Meu!
Nu gândi cu amărăciune,
Că te-am părăsit la greu
Și că nu mai sunt cu tine.

Niciodată în viața asta,
Eu nu te voi părăsi!
Înțelege, dar, odată
Și nu te mai asupri.

Nu te învinovăți!
Ce-a trecut rămâne în spate.
Fugi de grabă la mormânt,
Să vezi piatra într-o parte.

Cunoaște că harul Meu,
Mai micuț nu se va face,
Pentru că păcatul tău
Te rănește și nu-ți place.

Știu că n-ai vrut să faci rău
Și că inima te doare.
Mergi ‘nainte-n drumul tău!
Eu îți dau acum iertare.

Nu mai sta sub apăsarea
Faptelor vechi din trecut,
Ci privește înainte
La acest nou început.

Fă din greu o mărturie
Și din lupte o putere,
Iar când focul se-ntețește,
O să-ți dau Eu mângâiere.

Cât vei continua s-oferi
Atenție răului viclean,
Uitând că am pentru tine
Întocmit, cel mai bun plan?

Cât vei face din durere
Stil de viață și cămin?
Chiar nu vrei să vii la Mine,
Rana Eu să ți-o alin?

Cât vei sta în nepăsare
Față de Cuvântul Meu,
Crezând că ce spune el
Nu se-aplică-n dreptul tău?

Află, dar, că pentru tine,
Este tot ce-i scris în el:
Sfaturi și instrucțiune
Să ajungi cu Mine-n cer.

Nu te lăsa ofilit,
De otrava celui rău.
Înflorește ca o floare!
Te înalț Eu, fiul Meu.

Ridică-te, copile drag,
Și pășește credincios.
Pentru tine am luptat,
Tu ești, deci, victorios!

Nu gândi că-s ca un om,
Să te las așa ușor.
Dacă nu-Mi erai tu drag,
Cum aș fi putut să mor?

Dacă tu nu însemnai,
Pentru Mine cât o viață,
M-aș mai fi suit pe cruce,
Să-ți dau pace și speranță?

Nu gândești, copile scump,
Că vrăjmașul te atacă,
Căci dorește să nu pleci,
Din echipa lui vreodată?

Vede că te-ndepărtezi,
De minciuna lui murdară
Și că vii la Dumnezeu
Cu povara ta amară.

Însă tu nu te lăsa
Și continuă să lupți.
Va veni și ziua ta,
Chiar de pașii-ți sunt abrupți.

Îmi asum rolul de Tată,
O să te iubesc mereu,
Dar tu nu da importanță,
Înșelăciunii celui rău.

Ascultă doar Cuvântul Meu,
Ce îți spun în odăiță,
Fiindcă ascultând mereu,
Vei păși în biruință.

Prin orice vale întunecoasă,
În lumină vei păși,
Dacă-n loc să stai ascuns,
Tu spre ceruri vei privi.

Ai credință, fiul Meu!
Nu lăsa acum să piară,
Focul dinăuntrul tău,
Căldura de-odinioară.

Luptă și nu renunța,
Nu te pierde acum cu firea.
Pentru tine am în ceruri,
Cununa și mântuirea.”

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/309506/eu-te-vreau