Fiul lui Dumnezeu.

Azi, am să vă spun povestea
Unui Fiu de Împărat
Ce privea de sus din slavă
Jos, spre lumea de păcat

Silnicia, închinăciunea
Ca o plagă- acoperise
Lumea întreagă și pământul
Care Domnul îl zidise

Frământați de a lor pofte
Nechezau neînfrânați
Cei ce din robia aspră
De Domnul a fost scăpați

Ei, ce au trecut cu pasul
Și degrabă au scăpat
Când din ceruri Dumnezeu
Marea-n două a despicat

Căci iudei se scăldau
În jarului minciună
Iar femeile coceau
Și închinau turte la lună

Mai luase de la neamuri
Un prinț negru întunecat
Ce pleca pe timpul iernii
În ținutul îndepărtat

Primăvara îl chemau
Strigându-l cu adorare
Din flori i-au făcut cununi
Și o mare sărbătoare

Atunci, chiar în vremea aceea
Cerul tot s-a mâniat
La cuvântul lui Ilie
Pe pământ n-a mai plouat

Se gândeau că mâniase
Pe baal urâtul zeu
Căci de mult dase uitării
Pe Preabunul Dumnezeu

Atunci Domnul a început
Prin proroci să le vorbească
Pe baal și pe astartei
Poporul să părăsească

Mai apoi se-aude-n ceruri
Glas de tunet de Împărat
Cine îi vrednic. . ? cine merge
Pentru noi... ? s-a întrebat

Iată-Mă! trimite-Mă!
Zise fața împărătească
Și a plecat din slava Sa
Pe pământ ca să plătească

Jos, Îl aștepta cununa
Neagră și înțepătoare
O cruce si cu trei cuie
Și-o suliță arzătoare

Toate s-au înfipt cu ură
În Cel mai sfănt Împarat
Cănd durerea L-a străpuns
Cu cerul ne-a împăcat

Numai El avea puterea
Fiu prea sfânt de Dumnezeu
Să plătească cu a Lui sânge
Boala și păcatul greu. Amin!