Când eram un fiu pierdut.
Autor: Elisabeta Someiu
Album: Apă din stâncă
Categorie: Zidire spirituala
Când eram un fiu pierdut
Și pășteam porcii din turmă
M-am gândit că viața mea
E trecută, și-i la urmă

Când am risipit în zare
Tot ce Tatăl meu mi-a dat
Mă-așezai sub vița verde
Și acolo m-am culcat

Și cu plânsul meu fierbinte
Rădăcina i-am udat
Și de atâta amărăciune
Toată, toată, s-a uscat

Adăpostul meu de chin
Într-o clipă s-a topit
Atunci am strigat spre cer:
-Pentru ce m-ai părăsit

Cum de nu vezi zdreanța veche
Care trupul mi-a zdrobit... ?
Plânsul meu era zadarnic
Nimeni nu m-a auzit

Întunericul am lăsat
Să mă-nghită-ncetișor
Căci, credeam că n-am să văd
De la nimeni ajutor

Dar, trezindu-mă de-o dată
Și în fire mi-am venit
Ochii în sus mi-am ridicat
Către Tatăl meu iubit

Știu că El m-a făurit
Ca o taină în ascuns
Că El vede și mă știe
Până unde am ajuns

L-am strigat în graba mare
Ca să-mi vină în ajutor
Și-a-ntins mâna și m-a pus
Sus în cer locuitor. Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/309493/cand-eram-un-fiu-pierdut