Ferice de-oricine se teme de Domnul
Şi umblă pe căile Lui către Cer,
Căci Braţul Lui tare
Zdrobeşte zăvoare
Şi porţi de aramă şi juguri de fier.

Te bucuri atunci de lucrările tale,
De lucru-nceput, şi de cel isprăvit;
Şi nu te apasă
Ocara tăioasă,
Îți merge tot bine şi eşti fericit.

Nevasta, preascumpă, ca viţa de vie,
Aşează un zâmbet senin în ciorchini.
La masă adună
Copiii-mpreună
Şi-n jurul tău stau ca lăstari de măslini.

Aşa e oricine se teme de Domnul:
În casa lui toţi sunt binecuvântaţi...
Acolo-i lumină
Şi pace deplină,
Părinţi şi copii, în iubire legaţi.

O frate, să-ţi fie mereu înainte
Sionul pe care cu toţi îl iubim;
Să guşti mântuirea,
Să vezi fericirea
Cetăţii luminilor, Ierusalim.

Să vezi moştenirea-n copii cum străluce:
Nevasta bunică, şi tu bunicel,
Nepoţii - o droaie,
Ca flori după ploaie...
Da! Pacea să fie peste Israel!