Nu adunaţi gunoaie, nu le ţineţi prin case,
Păcatu-i spurcăciune, infecția miroase...
Fiţi sfinţi întotdeauna, curaţi, nevinovaţi,
Cu vorbele de bârfă să nu vă întinaţi.

Nu îndesaţi gunoaie la voi în buzunare,
Că mai târziu mirosul din haine nu dispare;
Îl parfumaţi degeaba, că tot vă dă de gol,
Şi-n loc de levănţică, miroase a nămol.

Nu puneţi pe gunoaie o falsă etichetă,
Tot murdărie este deşi-i spuneţi omletă.
Gunoiul clevetirii mocnind ca un cazan
Aprinde roata vieţii cu focul lui Satan.

Nu daţi cu bidineaua atâtor baliverne,
Vopsind peste gunoaie picturi ultramoderne;
Păcatele şi ura oricât de mult se-ascund,
Tot ies la suprafaţă din cel mai jos străfund.

E vai de cel ce trage (aşa îi vezi pe unii)
Nelegiuirea lumii cu sforile minciunii;
La oiştea căruţei păcate-au înhămat
Și calea pocăinţei acum e drumul lat.

Hristos Mântuitorul ne-a smuls de la robie,
Din groapa de-ntuneric, din mâl şi murdărie;
De ce ne place oare să strângem ce-i râios,
În hainele curate, sfințite de Hristos?

Nu adunaţi gunoaie, zvârliţi-le odată,
Că nu vă face bine otrava adunată...
Fugiţi de murdărie, aţi fost eliberaţi;
În hainele de slavă, păstraţi-vă curaţi!