Scrisoare către Biserica din Efes!

                                             Apocalipsa 2:1-7

            „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă, și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur:

            „Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși.

            Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, și că n-ai obosit.

            Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.

         Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.

            Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele Nicolaiților, pe cari și Eu le urăsc.

        Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu. “

         Citind Sfintele Scripturi, Duhul Sfânt ne descoperă faptul că în timpul slujirii pe pământ, Domnul Isus, a făcut totul pentru Biserică: astfel vedem prin credință că Isus, Fiul S-a întrupat și a umblat printre oameni, în primul rând ca să li-l facă cunoscut pe Dumnezeu Tatăl (Ioan1:14); în al doilea rând, le-a descoperit ucenicilor tainele Împărăției Cerești și prin intermediul Evangheliilor, învățătura aceasta a ajuns și la noi.

        În Evanghelia după Matei capitolul 5 citim cuvintele acestea: „Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte, și după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească și să-i învețe…” arătând în felul acesta, faptul că învățătura Bisericii trebuie să fie bazată în exclusivitate pe cuvintele Sale.

            Se pare însă că încă de la început, în Biserică s-au strecurat mulți învățători falși care deviau poporul de la calea cea dreaptă.

            „Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși.” 

            Mai descoperim că Domnul Isus, în umblarea Sa pe pământ, a slujit ca Rob, pentru a împlini toate nevoile poporului Său.

            Dar lucrarea Lui a culminat cu faptul că Și-a dat viața ca preț al împăcării omului cu Dumnezeu Tatăl; dar, Minune mare: Isus nu a rămas într-un mormânt, ci a înviat, dovedind astfel că este Fiul lui Dumnezeu, pârga celor adormiți (Fapte. 17:30-31).

            Dacă mergem mai departe, observăm, nu în ultimul rând, că Isus S-a înălțat la cer pentru a ne pregăti un loc și nu pentru o vizită scurtă, ci pentru veșnicie, dar și pentru a mijloci pentru noi înaintea Tatălui.

            Știind toate aceste adevăruri, prin credință, putem spune că fără Domnul Isus Cristos și fără jertfa Sa de la Calvar, Biserica nu ar fi existat!

          De fapt, unul dintre scopurile venirii Domnului Isus în lumea noastră, a fost tocmai întemeierea Bisericii pe pământ și zidirea ei spre slava lui Dumnezeu.

          Prin urmare, Biserica a luat ființă în urma lucrării Duhului Sfânt, pe baza jertfei pe care Fiul lui Dumnezeu a adus-o la Calvar și este formată din „oameni din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă” așa cum se spune în capitolul 7:9.

            Așadar, în Biserica Domnului sunt oameni de pretutindeni, care au crezut în Cristos și jertfa Lui, au fost născuți din nou prin lucrarea Duhul Sfânt și îl slujesc pe Dumnezeu, aducând roade ale neprihănirii, pentru că fără roade credința este moartă. Și acolo unde nu sunt roadele Duhului, Biserica nu propășește și în loc să se zidească, se prăbușește, se dezmembrează. Versetul 5.

          Domnul Isus Cristos a pus fundamentul Bisericii, tot El o zidește și nu a lăsat-o de izbeliște pe pământ, atunci când S-a urcat la cer, dovadă că El este prezent de fiecare dată atunci când credincioșii se adună împreună la părtășie.

          Și fiindcă Domnul Isus este foarte interesat de mersul, de lucrarea care se face în Biserică și este foarte preocupat de starea duhovnicească a Bisericii Sale, Domnul Isus trimite aceste „epistole” scrise prin robul Său Ioan, în primul rând ca o evaluare a stării fiecărei comunități și apoi ca o îndreptare a lucrurilor acolo unde au ieșit din canonul Scripturii.

           Îngerului Bisericii din Efes, spre exemplu, Domnul îi spune prin intermediul apostolului iubirii în versetele 3-4: „Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.”

            În Biserica din Efes lucrurile păreau bune, lucrurile spirituale erau cumva ținute pe „făgașul” lor, totuși avea o slăbiciune care o descalifica înaintea lui Dumnezeu și care trebuia de urgență remediată. Învățătura începea să fie amestecată cu lucruri înșelătoare și fapte care o trăgeau în jos. De aceea, Domnul Isus o avertizează să revină la adevăr și prin pocăință la dragostea dintâi, pentru că fără dragoste de Dumnezeu, nimic nu este.

            Să-ți pierzi dragostea de adevăr, este un lucru foarte grav. Dacă nu mai ai dragoste de frați, dacă nu mai ai dragoste de părtășie, sau dacă nu mai ai dragoste pentru adevărul lui Dumnezeu, atunci ai ajuns într-o stare de lepădare înaintea Domnului și ești socotit o „piatră moartă”, pe care Ziditorul nu o poate folosi la „clădirea” Bisericii Sale, care este formată numai din „pietre vii”.

            1 Petru 2:5 „Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos.”

            Aceasta este o slujbă duhovnicească bună și bine primită înaintea lui Dumnezeu.

       Domnul Isus Cristos se prezintă bisericii din Efes, în scrisoarea aceasta ca fiind Autoritatea și Vegheatorul bunului mers, spunându-i: Eu sunt „Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă, și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur”.

          Dacă facem o mică comparație, observăm faptul că, așa cum umbla Domnul Isus când era pe pământ din loc în loc prin satele și cetățile Palestinei, vindecând bolnavii și predicându-le Împărăția cerească, tot așa umblă Domnul acum, după ce a urcat la cer, prin mijlocul Bisericii pe care a întemeiat-o pe pământ, ca să o țină vie și „sănătoasă” din punct de vedere duhovnicesc până la venirea sa: „Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur”.

            Avem noi o cântare în care spunem: „Trece Isus pe aici…” El nu doar trece, ci mai degrabă stă și cercetează lucrarea care se face în Numele Lui și veghează ca să nu fie amestecată cu lumea.

           În al doilea rând, așa cum marele preot, în vechime se îngrijea de lumina din sfeșnicul care ardea necurmat înaintea lui Dumnezeu, tot așa Domnul Isus se preocupă de Biserica Sa și o veghează să nu i se stingă „lumina” dragostei dintâi și al adevărului.

          Lumina aceasta a dragostei de frați și de Dumnezeu, trebuie să ardă necurmat în Casa lui Dumnezeu!

        În Cartea lui Ieremia 2:2, citim cuvintele acestea: „Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat”.

            Adică, la început erai plin de dragoste pentru Dumnezeu, ardeai de dragoste pentru a împlini Cuvântul Domnului, căutai părtășia cu frații, dar acum ți-ai pierdut dragostea, acum începi să te răcești pe cale. „Nu mai ești nici rece nici în clocot, ci ești căldicel…” „Dacă nu te pocăiești, am să te vărs…”

            Biserica din Efes nu este singulară în starea pe care o are la primirea acestei Epistole. Starea ei corespunde cu situaţia generală a bisericii din primul secol și continuă până în zilele noastre.

            Biserica primară a fost clădită pe dragostea Domnului Isus şi pe credincioşia faţă de Evanghelie, însă spre sfârşitul secolului întâi, biserica a început să-şi piardă interesul și dragostea pentru Cristos Domnul și cu cât timpul trece, dragostea ca roadă a Duhului sfânt, dispare din Biserică.

            Lucru foarte grav, după cuvintele „Celui ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă, și Celui ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur.”

            În concluzie, Pentru oricine vrea să ajungă cerul, calea este una singură: Întoarcerea la dragostea dintâi!

Fără dragoste, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.