Când eşti speriat de Viaţă! (Pentru Omul Sărman)

Când eşti speriat de Viaţă, mă lasă să-ţi fac bine!
Nu te feri de-o faptă care te-ar ajuta!
Nu sunt vreun Ȋnger Tainic ce dinspre Ceruri vine,
Și nici vedeta serii, dorind a se-afirma,

Ci, de te-aş şti vreodată, aş face-o Rugăciune,
La Blânda Lumânare, spre Bunul Dumnezeu:
Nu ca să-ţi dea vreo faimă, ori poate o Minune,
Ci-o Vorbă-mbietoare, rostită-n ceasul greu,

Ceva Merinde Bune, Iubire câtă-ncape,
Și poate-o Ȋmplinire în Suflet şi Destin!
Eu ştiu că Rugăciunea pentru acel de-aproape,
E poate o Salvare făcută de-un Creştin,

Celui ce Vieţuieşte în grea Singurătate,
Ce nu mai speră sigur la vreun reviriment!
Când pot, îţi dau pe cale, cât pot şi cât se poate,
Și-ţi întăresc moralul cu-un Zâmbet consistent,

Cu vreun palton de Iarnă, cu încălţări menite
Să-ţi facă Drumul Sorţii, mai bun şi mai util!
Cuvintele nespuse, sunt uneori menite
Să-ţi dea o Alinare şi un imbold subtil,

Ȋncrederii în Tine, şi-n Lumea Viitoare,
Ce se prefigurează spre-oricare dintre noi!
Dacă-aş putea vreodată să-ţi dau un Gând să zboare,
Aş face-o pentru-o Lume răpusă de nevoi,

Și pentru-orice Suflare lăsată-n Voia Firii,
Păzită zilnic, totuşi, de Bunul Dumnezeu!
Mă lasă, dar, cu Pace, să-i dau de-acum Iubirii,
Adresa Minunată din Harul tău şi-al meu …