Să împlinești a mea dorință!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Dincolo de stele
Categorie: Rugăciune
Să împlinești a mea dorință!


Să împlinești a mea dorință
Să fiu Doamne, mântuit
Scapă-mă de suferință,
Când Te strig, Isus iubit.

Stai cu mine, că mi-e teamă,
Te doresc în viața mea,
Glasul meu Doamne Te cheamă,
Vreau Împărăția Ta!

Drumu-i lung, periculos,
Căci prin multe-i de trecut
Dar cu Tine bun Hristos
Totul este de crezut.

Tu mă poți salva din toate
Să mă îndrepți, rău, să nu fiu
Iartă a mele păcate
Căci cu Tine, vreau să fiu.

Am în minte gânduri mari
Despre Împărăția Ta
Încercările de-s tari,
Doar Tu ești nădejdea mea!

Cred în Tine cu tărie
Și-n Cuvântul Tău, eu cred,
Dă-mi Doamne o Împărăție
Paradisul, vreau să-L văd.

Merg pe cale curajos,
Nu vreau să renunț, Isus,
Vreau să fac tot cu folos
Cum m-ai învățat, și-ai spus,

Roade bune vreau să aduc
Spre Tine, spre mântuire,
Și pe căi drepte să duc
Suflete, spre fericire.

Înspre Tronul Tău ceresc
Cu toți să ne îndreptăm
Spre cei care Te iubesc
Slavă cu toții, să-Ți dăm

Vreau Isus să fiu cu Tine
Și cu cei ce i-ai salvat,
Ajută-mă, să fiu bine,
Vreau, să fiu aur curat.

Amin

Câmpia Turzii, 17 septembrie 2025
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/309230/sa-implinesti-a-mea-dorinta