Căci nu știam că Vremea de Copil...
Autor: Dulgheru George Amiel
Album: BIRUINȚELE LUI DAVID
Categorie: Diverse
1
A nins în iarna aceea așa de mult
Și-a viscolit zăpada până-n curte;
Noi, firavi și nestăpâniți copii
Ne întreceam în goană după ciute
Simțeam în gură, gustul rece, ud
Omătului pufos ca o făină
Căci nu știam că Vremea de Copil
E-o rază dulce plină de Lumină
Prin hainele înghețate, vântul sec
Ne mătura cu reci și tari rafale;
Dar cui de toate acestea îi păsa?
Eram frumoși, cu cugetele rare!
2
Azi când mai ninge uneori, ades
Neputincios mă simt, privind în urmă
Când timpul pare atât de pământesc
Și eu-un Om, un Lut pribeag: Țărână!
3
Și chiar de o să ningă și mai mult
Mi-e bucuria luată și ascunsă
În cufărul copilului ce-am fost
În lumea lui atât de nepătrunsă!
4
Acum, mi-e datoria să urmez
Porunca blândă a Scripturii Sfinte
Să lupt, mai aprig; tare să veghez
Să împlinesc frumoase jurăminte!
Acolo-n ceruri, noi nu vom mai fi
Îngândurați că-i viața trecătoare;
Ci Dumnezeul Sfânt din veșnicii
Ne-a pregătit Vieți nemuritoare!
Și da, va ninge; poate așa frumos
Cu Pace, Dragoste și cu Dreptate
Noi toți, copii slujindu-l pe Hristos
Și împărățind cu EL, fără de moarte!
Biruințele lui David!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/309137/caci-nu-stiam-ca-vremea-de-copil