Cuvântul Domnului în gura ta e foc mistuitor,
Aprinde cerul inimii și-alungă-al nopții dor.
E viu și sfânt, cu tunet blând, pătrunde-n adâncimi,
Și frânge-n taină lanțul greu al vechilor patimi.

Nu-i vorbă goală, trecătoare, dusă de-al vântului pas,
Ci sabie cu două tăișuri, ce-i milă și glas.
În el e viață și putere, e duh și adevăr,
Și cade muntele trufiei când el rostește iar.

O, gură ce-l rostești cu teamă, curat și smerit,
Să nu te temi când focul sfânt e-n tine zămislit.
Căci arde răul, nu iubirea, și curăță noroi,
Așa cum aurul se coace în flăcări de nevoi.