Aşa era la noi cândva
Demult când mama ne vorbea
Cu glasul ei plăcut, duios,
Despre iubirea lui Hristos.

„Va fi cândva un nou pământ,
Cu mult mai bun, curat şi sfânt!”
(Ştiam despre destituiri,
Dar ea vorbea de străluciri).

„Acolo pace-n veci va fi,
Numai cântări şi bucurii.”
(Noi o priveam nedumeriţi;
Eram la Bărăgan goniţi).

„Şi-a fost Isus un Copilaş,
Ca voi, sărac şi drăgălaş.”
(Deci şi Isus a fost ca noi,
N-avea nici el hăinuţe moi?)

„Copiii mei, nu vă miraţi,
Că astăzi suntem alungaţi.
La fel L-au dus şi pe Hristos,
Pe lemnul crucii noduros”.

„Dar Dumnezeu cu-al Său cuvânt
Ne scoate chiar şi din mormânt!”
(Ştiam versetul minunat:
Hristos din morţi a înviat!).

Mă-ntreb, ce-am înţeles atunci,
Când eram numai nişte prunci?
Dar glasul mamei liniştea
Furtuna care ne lovea.

„Să nu uitaţi că-n orice greu,
E mai aproape Dumnezeu.
Să nu uitaţi că ne-a promis
Un loc frumos, un Paradis.”

Şi adormeam în somn uşor
Cu îngenii cântând în cor.
Aşa era la noi cândva,
Demult, când mama ne vorbea...