Din ceruri ne privești Isuse !
Autor: Necunoscut
Album: Gânduri
Categorie: Diverse
Din ceruri ne privești Isuse, și cauți să ne îndrepți
Cu mâinile întinse, la altare ne aștepți
De multe ori trec zile și noi nu mai venim
Fiindcă lumea ne atrage, iar în rugă tot slăbim
Te uiți cu ochi de milă și iar ne strigi pe nume
Și-ai vrea în casa Ta, credincioșii să se adune
Când porțile-s deschise, putini astăzi pășesc
Puțini azi te mai laudă, puțini azi te iubesc
Privești spre noi, o Doamne, și apoi în îndurare
Ne mai o aștepți o dată, și astăzi la altare
O strigă iar străjere, copiii azi vă treziți! ! !
Nu știți voi că la colțuri, de lupi răi sunteți pândiți?
Privești din cer Isuse, și știi că suntem slabi
Nu-i nici o diferență, între tânăr și cel cu perii albi
Căci tânărul cărarea de mult a părăsit
Iar cel ce-a îmbătrânit, de puteri este slăbit
Mai fă înc-o strigare, căci poate ne-om trezi
Și iar cu pocăință, spre Tine vom păși
Traind doar pentru Tine, și voia Ta primind
Ca să ne aștepți in ceruri, la pieptu-ți capul odihnind.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/309030/din-ceruri-ne-privesti-isuse