De-atâtea griji cuprins și frânt
Prin alergările stinghere,
Cu ochii mai mult spre pământ,
Adesea clătinat mă simt
Și n-am în duh putere.

Că lucrurile-acestei lumi
Mă trag mereu în jos,
Prin văi adânci și prin genuni
Când nu veghez în rugăciuni
Și nu-s aproape de Hristos.

De-atâtea ori îngrijorarea
Se cuibărește-n gândul meu
Și îmi îngreunează starea,
De nu mai văd curat cărarea
Ce urcă către Dumnezeu.

O, cât de mult luptând aș vrea
Să birui orice gând străin!
Și credincios să pot vedea
Că Domnul e salvarea mea
Și-n El să mă încred deplin.

De-atâtea ori în gândul meu
Văd norii cum se-adună
Și mi se pare-așa de greu
Să-L proslăvesc pe Dumnezeu
Cu-ncredere deplină.

Să nu mă îndoiesc deloc
Că vine după vânt și soare.
Să nu mai bat pasul pe loc,
Să nu țin lampa sub obroc
Când Dumnezeu e-așa de mare.

De-atâtea ori cuprins de frică
N-am îndrăznit să merg ’nainte.
Și cu credința foarte mică
N-am îndrăznit să stau pe stâncă,
Crezând cereștile cuvinte.

N-am îndrăznit să iau ca scut
Cuvântul din Scriptură,
Și prin Duhul Sfânt mai mult
Să mă silesc smerit s-ascult
Cereasca Lui învățătură.

De-atâtea ori cuprins de dorul
Lucrurilor trecătoare,
Mi-am neglijat Învățătorul
Și mi s-a stins în piept fiorul
Ce-mi da impuls spre adorare.

Și-ai dragostei cărbuni de jar
Și-au pierdut din strălucire.
E slabă jertfa pe altar
Și-n loc de dulce mult amar
Culeg mereu din fire.

De-aceea mă silesc s-aduc
O jertfă întreagă;
Pe căi sfinte să apuc,
Cu cei firești să nu mă duc,
Chiar dacă ei mă roagă.

Să merg cu frații lui Isus
Chiar dacă drumu-i greu.
Cu ei mai pot să merg în sus
Acum când timpu-i spre apus,
Cu ei e sigur Dumnezeu.
Amin.
(Sâmbătă, 12 aprilie 2025)