Psalmul 121 - Îmi ridic ochii...
Autor: Valentin Popovici
Album: Tămâie, Smirnă și Aloe
Categorie: Incurajare
Îmi ridic ochii spre munţii
Ce s-au agăţat de nori...
Şi mă-ntreb, de-acolo oare
Poate mila să coboare
Peste bieţii muritori?
Ajutorul meu îmi vine
De la Domnul Savaot,
De la Dumnezeu Preasfântul
Care a-ntocmit pământul,
Şi domneşte peste tot.
Numai de la El coboară
Pacea sufletului meu;
Am în braţul Lui cel tare
Cea mai bună apărare
Şi-adăpost în ceasul greu.
Da, oricât de rău ispita
Şi furtuna m-ar lovi,
Ştiu că El stă lângă mine,
Chiar în valea cu suspine,
Pe cărările pustii.
Iată că nu dormitează,
Preaslăvitul Veghetor;
Dacă mă lovesc vrăjmaşii,
Domnul îmi păzeşte paşii,
Ca să fiu învingător.
Şi-ntr-o zi eu voi ajunge
Peste munţii de bazalt,
În a Cerului tărie,
În slăvita-mpărăţie
Lângă Domnul Preaînalt.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/308972/psalmul-121-imi-ridic-ochii