Eşti Dumnezeu, Stăpân Atotputernic,
învăluit în slavă şi mărire...
Eşti Cel ce eşti, Nemuritor Cucernic,
în veci Lumină şi Desăvârşire!

Eşti Dumnezeu, în firul de sulfină,
și eşti Acelaşi într-un strop de ploaie...
În brazda fulgerelor de lumină,
şi-n bezna-ntunecoaselor zăvoaie.

Eşti Dumnezeu, în legile naturii,
în galaxii şi-n frunze de petunii,
Cuvânt ascuns în filele Scripturii,
Făclia vieţii-n porțile genunii.

Eşti Dumnezeu, în zi de bucurie
şi-n noaptea tânguirilor amare...
Stăpân, din infinita veşnicie,
până-n nemărginirea viitoare.

În zâmbetul suav de albăstrele,
ne dai îmbrățișarea Ta blajină.
Cobori din înălțimile de stele,
la cel zdrobit, în lumea de ruină.

Când stăm loviți sub lovituri de boală,
și numai lacrimile ne sunt hrană,
Te-aşezi cu noi, sfios, pe nicovală,
și pui balsam vindecător pe rană.

Eşti Dumnezeu, şi nimeni nu-i ca Tine,
Milos şi Blând, şi plin de îndurare,
Credincioşia Ta cu har ne ține,
şi-a Ta iubire n-are-asemănare.

Ce orbitoare glorie străluce
până la noi, țărână frământată:
Ai dat să moară Fiul Tău pe cruce,
pentru ca noi să-Ţi spunem astăzi „Tată”...

Vor trece mii şi mii de ani în goană,
eoni eterni, milenii infinite...
Dar Golgota va rămânea coroană,
pe fruntea Ta, Isuse, Preaiubite!