Țărână din țărână.
Autor: Elisabeta Someiu
Album: Apă din stâncă
Categorie: Laudă și închinare
Țărână din țărână.
Sunt țărână din țărână
Praful trecător
Tu, Lumină din lumină
Domnul domnilor
Sunt țărână trecătoare
Lutul cel crăpat
Tu ești harul și iubirea
Al lumii Împărat
Eu sunt trupul cel căzut
În osândă grea
Tu pe toate le ai făcut
Și le ții mâna Ta
Eu sunt vasul găurit
M-ai lipit, a câta oară
Cu iubire în mine ai pus
O lumină, o comoară
Eu sunt firul care zboară
Doborât, suflat de vânt
Tu ești viața, ești lumina
Coborâtă pe pământ
Tu ești apa fara plată
Și fără arginți
Ești un Tată iubitor
Pentru ai Tăi sfinți
Mintea mea nu Te cuprinde
Orișicât aș căuta
Ești ocean de bunătate
Și mereu Te-oi lăuda
Nu am fost și nu voi fi
Vrednic niciodată
Mulțumesc că pot să-Ți spun
Dumnezeu și Tată. Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/308908/tarana-din-tarana