Ești infinitul vieții mele, Iubirea mea mereu rămâi,
Găsit-am pace și odihnă, acolo jos... la căpătâi,
Acolo unde stropi de sânge, s-au scurs când viața îți dădeai,
Acolo sunt și eu azi Doamne, unde tăcut... Tu mă salvai.

Ești dragostea ce nu se stinge, mereu un foc vei rămânea,
În jarul ei mă-ntind căci Doamne, ca să mă sting eu nu aș vrea,
Vreau să iubesc cum Tu pe mine, în suferință m-ai iubit,
Prin suferință-mi trece viața, dar nu opresc... sunt fericit.

Ești soarele ce nu apune, mereu în fața mea vei sta,
Mă-nalț în fiecare clipă, mi-e zborul doar pe raza Ta,
Nu obosesc sa calc pe urma, ce ai lasat-o suspinând,
Mi-ai dat puteri să urc calvarul, cu bucurie doar cântând.

Ești luna cea de printre stele, și-n noapte-mi dai doar bucurii,
Îmi dai lumină să văd urma, ce mă conduce-n veșnicii,
Spre răsărit îmi duci ființa, înspre pierzare să nu fiu,
În urma mea rămâne greul, în urma mea... e un pustiu.

Ești visul meu ce mă alină, în zbor spre Țara cea de vis,
Tu ești a mea nădejde vie, în drumul meu spre Paradis,
Cu Tine viața e frumoasă, cu Tine greul nu e greu,
Cu Tine am doar o speranță, să te-ntâlnesc cândva și eu.
Amin