Vindecătorul sufletului meu,
Tu știi că rana încă mă mai doare,
Fiindcă-a sângerat prea mult, prea greu;
Cicatrizeaz-o-n picături de soare,

Să strălucească mângâierea Ta
De câte ori voi mai privi în urmă,
Și harul Tău să-l văd, nu altceva,
Când amintirea sufletul mi-l scurmă.

Dă-mi aripi iar să zbor către zenit,
Dă-mi iar în piept fior de primăvară;
La cruce vin cu sufletul rănit,
Și las sub cruce, azi, a mea povară.