Eşti la malul Mării Roşii,
Zvârcolindu-te-n război?
Nu poţi merge înainte,
Şi nu poţi să dai 'napoi?

Înainte-s valuri negre
Înfuriate, spumegate;
Înapoi se vede colbul
Cavaleriei turbate!

Ce te faci acuma, spune?
Încotro să te mai duci?
Împrejur e numai beznă,
Noapte neagră cu năluci...

O, dar Dumnezeu adună
Toate apele grămadă,
Şi prin mijloc îţi deschide,
Un drum nou, o autostradă!

A încremenit vâltoarea,
Apele stau ca un zid!
Însă, uite, şi duşmanul
Vine-n urma ta rapid.

Dar curând se poticneşte,
Şi se zguduie pământul,
Faraon cel mândru cade
Căci se luptă cu Preasfântul.

Dar tu urci voios pe Stâncă,
Sus pe malul celălalt,
Cu cântări de sărbătoare
Către Domnul Preaînalt.

„El Şi-a arătat mărirea,
Slava Lui nepieritoare;
A învins pe toţi duşmanii
Şi i-a năpustit în mare!”

Cântă plin de bucurie:
Dumnezeu a biruit
Şi în marea-nvolburată
Pe duşmani i-a năpustit.