Cu totul despărțiți de lume
Se cuvine să trăim.
Pe marea vieții-n val și spume,
Domnul vrea să ne îndrume:
Sfinți și ne-ntinați să fim.

Să fim un sad al Celui Sfânt,
Am fost sădiți de Dumnezeu
Să răspândim al Său Cuvânt
Prin vorbă și trăire-oricând,
Chiar dacă drumu-i greu.

Noi nu mai datorăm nimic
Acestei lumi nelegiuite.
Deci să ieșim din întuneric
La lumina Celui Veșnic
Pe căi smerite și sfințite.

Să nu luăm cu lumea parte
La trăirea în plăcere
Ce duce sufletul departe,
Ci s-avem un fel aparte
Așa cum Biblia ne cere.

S-avem rânduieli sfințite
Și smerite la-mbrăcare,
Nu de-acelea dezgolite,
Ci cuviincios acoperite,
Fără unghii și fardare.

Cum se cuvine unor sfinți
Ce-și urmează Învățătorul
Cu duh blând, umblând smeriți,
Toți știind că-s pocăiți
Și au ca moștenire cerul.

Despărțit de cei firești
Ce se-adună prin localuri,
Cauți părtășii cerești;
Nu la plajă-n Costinești,
Ci printre acei cu daruri.

Casa ta-i local sfințit
Să te bucuri cu cei dragi,
Să fii omul pocăit
Ce viața și-a păzit.
Felul lumii nu-l propagi.

Despărțit de orice-n lume
Timpul tău ți l-ar răpi,
Ca să nu poți sincer spune
C-ai făcut doar fapte bune,
Cu folos în fiecare zi.

Timpul care l-am pierdut
Fără un real folos
Mă apasă așa de mult
Cu al conștiinței greu tumult,
Dar regretu-i de prisos.

Ce-i trecut, trecut rămâne.
Domnului cerem iertare.
Dar să veghem a face bine
În timpul care ne rămâne,
Răscumpărând vremea trecătoare.

Trăind spre slava lui Isus
Și spre folosul celorlalți,
Vom ajunge-acolo sus
Unde Domnul nost’ s-a dus,
Cu toți ce-au fost răscumpărați.
Amin.
(Joi, 10 aprilie 2025)