Tinerel și fără minte
Visam tava cu plăcinte;
Cam aşa-mi doream odată
Viaţa Binecuvântată:

Dimineața, o omletă,
Garnitura deci, completă...
Șuncă rumenită bine,
Cârnăciori și trei măsline.

Mai târziu, o cafeluță
Pe verandă sub crenguţă,
Şi un cozonac cu nucă
Drept la suflet să se ducă.

Trei pişcoturt ca în vise,
Cu dulceaţă de caise,
Şi la urmă o bucată
De jeleu sau ciocolată.

Vreau să am casă modernă,
Nu colibă în lucernă;
Elegantă, cu covoare,
Peste tot televizoare.

Vreau să am haine luxoase,
Cămăși albe de mătase;
Și costume la comandă
Parfumate cu lavandă.

... Tot rulând aşa mosorul
Cum să-mi fie viitorul,
Auzit-am o chemare
Blândă, caldă, iubitoare:

— „Vino, harul Meu îl gustă!
Vino pe cărarea-ngustă!
Am murit pe Crucea cruntă
Ca să fii şi tu la Nuntă.”

Mă chema Galileianul
Să-L urmez tot elanul,
Să trăiesc... nu pentru mine,
Să nu vreau tot ce-mi convine.

Și îndată, la răscruce,
Am pornit cu El sub cruce;
Ca să merg pe Calea vie
Până sus în Veșnicie.

Da, am renunţat la modă
Și la viaţa cea comodă,
Azi le socotesc pe toate
Doar gunoaie parfumate.

Că-s nebun, ştiu că vor spune
Mulți cu vorba de tăciune.
Dar, nebun e-acela oare
Care fuge de pierzare?

Ca să ia o moştenire,
De comori şi strălucire?
Ca să schimbe zdreanţa goală
Pe mantaua cea regala?

Sunt mai fericit în moarte,
Dar cu Domnul a mea parte;
În necaz și prigonire,
Dar cu Domnul în unire.

Dacă unii râd, ce-mi pasă?
Lumea vrea să-i cad în plasă;
Eu m-arunc mereu 'nainte,
Spre limanurile sfinte.

Am plecat de la gunoaie,
De la traiu-n mușuroaie;
Le-am dat toate la o parte
Pentru viaţa fără moarte.

Căci o viaţă fericită
Este cea care-i trăită
Pentru Domnul cu tărie,
Ca o jertfă sfântă, vie.

Când m-arată câte unul,
Și spune, “Uite nebunul... ”
Îi răspund: “Scuzați frumos,
Sunt nebun pentru Hristos!”