O credință ce lucrează
Autor: Augustin Tecar
Album: Prin credință la Scriptură
Categorie: Zidire spirituala
O credință ce lucrează
Prin iubire e-un izvor
De virtuți la cel ce are
Dragoste pentru lucrare,
Suflet blând și-ascultător
De Isus, Domnul tuturor.
Pentru multele necazuri
Ce le-ndură-acum credința,
Nu simțim întreaga slavă,
Dar ochii noștri au s-o vadă
Că Domnul dă făgăduința,
Partea noastră e voința.
Numai când dureri și lupte,
Și-ncercări pieri-vor toate
Vom fi curățiți de pleavă,
Vom simți întreaga slavă
A credinței adevărate
Și-om fi izbăviți de moarte.
Dragii mei, păstrați credința
Cea dintâi pân’ la sfârșit.
Să-L slujiți cu toată ființa,
La tot ce-i bun, vă dați silința
Roade aducând necontenit,
Ca Dumnezeu să fie slăvit.
Că acei ce n-o păstrează
Căi nefericite iau.
Crezuri au apoi destule,
Însă toate rămân nule,
Căci credința nu o au.
Ei mai degrabă o blamau.
Doamne, fă-ne Tu statornici
În credința vie-acum!
Și ne-ajută să fim rodnici,
Iar în fapte sfinte spornici
Pe-al vieții noastre drum
Să nu mai cădem nicidecum.
Amin.
(Vineri, 9 octombrie 2020)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/308101/o-credinta-ce-lucreaza