Pe albul intens ce îmi stă înainte
Aș vrea să sculptez în cuvinte ce ard
Un cânt ca un zbor de-nchinare fierbinte
În vas de-alabastru cu picuri de nard.

Spre Tine vreau, Doamne, cântarea să zboare
Cu laude prinse în fiece vers,
Și clipe înalte, tivite cu soare,
Gustând veșnicii să se-oprească din mers.

Și vreau să-ncrustez mulțumire în strofe,
Căci Tu ne dai, Doamne, și lanul de jad
Și albe răcori cuibărite în cofe
Ce poartă-ațipirea pădurii de brad.

Aceasta îmi este dorința, Divine,
Să-mi pun închinarea în vers, unul viu,
Dar, Doamne, cuvintele vieții-s la Tine,
De-aceea cu Tine vreau imnul să-l scriu.

Să pui Tu, Te rog, viață-n vers și culoare
Atunci când cuvântul ales dă în pârg,
Iar eu să torn suflet și dor de-nchinare,
În care se-nmoaie condeiul cu sârg.

Siegen, 17 august 2025