Te laud!
Autor: Păun Ruben
Album: Dragostea lui Isus
Categorie: Laudă și închinare
Te laud Dumnezeul meu Cel mare
Pentru ce faci, pentru ce ești,
Ai început în mine o lucrare
Și o vei continua, pentru că mă iubești!

Te laud pentru că m-ai căutat
Și nu ai renunțat la min’ când m-ai găsit,
Cu dragoste și milă, la Tine m-ai chemat
Căci de la început, Tu primul m-ai iubit.

Te laud pentru că ai pus în mine
Al Tău Duh Sfânt să mă călăuzească,
Să mă îndemne să privesc numai la Tine
Să pot ajunge sus, în Patria Cerească!

Te laud pentru că mi-ai dat Sfânta Scriptură
Pe care-o pot citi în fiecare zi cu drag,
Prin ea-mi vorbești și-mi dai învățătură
Cum să veghez și cum să te aștept nerăbdător în prag!

Te laud pentru ca mi-ai dăruit
Harul de a deschide ochii dimineața,
Chiar dacă știu că unii nu s-au mai trezit
Te laud și Îți mulțumesc, că Tu mi-ai prelungit viața!

Te laud pentru tot ce am primit
Din Mâna Ta, când nici nu meritam,
Tărie, pace, siguranță, la Tine am găsit
Și-n lupta grea, cu Tine eu luptam!

Te laud pentru că Tu m-ai iertat
De-atâtea ori și după mântuire,
De-atâtea ori în luptă am picat
De fiecare dată, mi-ai arătat iubire!

Te laud, Doamne, dar nu sunt cuvinte
Îndeajuns ca să Te preamărească,
Însă cu tot ce pot și am, Părinte
Eu Te voi lăuda și-acum și-n Patria Cerească.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/307964/te-laud