Creștinismul autentic/Modelul Tesalonic: 1Tes. 1:1-10

Mai bine de două miliarde se revendică a fi creștini. Varietatea în forme a comunităților creștine este practic infinită. În contextul acesta este mereu necesară o întoarcere a privirilor înapoi la origini pentru a identifica drumul bun.

Sfânta Scriptură în textul din 1Tesaloniceni ne propune a privi la comunitatea creștină din Tesalonic (Salonicul de astăzi) despre care apostolul Pavel spune că au ajuns o pildă pentru toți credincioșii.

Frații din Tesalonic erau caracterizați de credință, dragoste și nădejde, cele trei virtuți capitale în creștinism. „căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!” (1Tes. 1:3) Versetul trei afirmă, versetele următoare, cu precădere versetele nouă și zece, dezvoltă felul creștinismului tesalonicean.

I. LUCRAREA CREDINȚEI

Credința tesalonicenilor a fost foarte lucrativă, determinându-i să se întoarcă de la idoli la Dumnezeu. „Știm, frați preaiubiți de Dumnezeu, alegerea voastră. In adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală. Căci știți că, din dragoste pentru voi, am fost așa printre voi. Și voi înșivă ați călcat pe urmele mele și pe urmele Domnului, întrucât ați primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt; așa că ați ajuns o pildă pentru toți credincioșii din Macedonia și din Ahaia. In adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia și Ahaia, dar vestea despre credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, așa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea. Căci ei înșiși istorisesc ce primire ne-ați făcut și cum de la idoli v-ați întors la Dumnezeu” (1Tes. 4-9a)

Nu poți fi creștin autentic dacă nu ai experimentat mai întâi pocăința, metanoia, schimbarea minții, întoarcerea la Dumnezeu.

Contextul în care trăiau tesalonicenii era unul extrem de religios. La mai puțin de o sută de kilometri de Tesalonic se afla Muntele Olimp, tărâmul zeilor, locuința lui Zeus, idolul suprem în mitologia greacă. Cu siguranță că cei ce locuiau în jurul Muntelui Olimp erau mândri cu identitatea lor, gata să riposteze față de cei care ar fi adus atingere credințelor lor sau le-ar fi părăsit.

Iată însă că o parte din tesaloniceni, auzind Evanghelia, s-au întors de la idoli la Dumnezeu, gata să treacă prin multe necazuri pentru a rămâne în adevăr.

Cuvântul grecesc pentru idol se traduce prin lucru neadevărat, fals. Scriptura confirmă: „... știm că un idol este totuna cu nimic... ” (1Cor. 8:4) Totuși, închinarea la idoli nu este totuna cu nimic, căci în spatele idolatriei se află o lume de demoni care întrețin falsul. Scriptura spune cu privire la idolatrie: „... ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, si nu lui Dumnezeu... ” (1Cor. 10:20)

De-a lungul timpului, constrânși de adevăr și dracii s-au convertit la creștinism. Cineva făcea următoarea dreaptă remarcă: „Idolii de lemn sau de piatră din lumea păgână au făcut loc idolilor foarte rafinați ai lumii „creștinate”. (Exemplu: Sfântul Gheorghe, Sfânta Parascheva, ... )

Mai există însă și o altă formă de idolatrie, idolatria interioară. Proorocul Ezechiel spunea despre evreii din generația sa: „Oamenii aceștia își poartă idolii în inimă”. (Ezechel 14:3) Cel mai puternic idol este eul născut din mândria firii pământești.

Suflete, cum este religia ta? Dar inima? ... Slujești o lume de idoli sau pe Dumnezeul cel viu și adevărat? ... A cunoscut inima ta întoarcerea la Dumnezeu? ...

II. OSTENEALA DRAGOSTEI

Tesalonicenii au părăsit lumea idolilor pentru a-L sluji pe Dumnezeul cel adevărat. „Căci ei înșiși istorisesc ce primire ne-ați făcut și cum de la idoli v-ați întors la Dumnezeu, ca sț slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat” (1Tes. 1:9) Dragostea subliniată de apostolul Pavel consta în faptul că macedonienii în general, tesalonicenii în special, odată întorși la Dumnezeul cel viu și adevărat s-au pus cu toată inima în slujba lucrării Domnului.

A sluji pe Dumnezeu, care este nevăzut, însemnează a sluji cauza Lui în lume, iar modalitățile de a o face sunt nenumărate.

În textul din 1 Tesaloniceni apostolul amintește de felul pozitiv în care tesalonicenii i-au primit pe vestitorii Evangheliei: „ce primire ne-ați făcut”. Deasemeni, tesalonicenii sunt lăudați pentru faptul că odată însușită Evanghelia nu au ținuto doar pentru ei, ci au dato mai departe: „de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia și Ahaia”

Poate însă osteneala dragostei tesalonicenilor și a macedonienilor în general strălucește mai ales în acțiunile de mai târziu. În 2 Corinteni capitolul 8 apostolul Pavel îi dă pe macedonieni drept pildă: „Fraților, voim să vă aducem la cunoștință harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. In mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor.” (2Cor. 8:1-3)

Sunt o categorie de credincioși care fac caz de relația lor cu Dumnezeu, dar nu vor să aibă nimic de a face cu comunitatea lui Dumnezeu și nici cu lucrarea Lui. Este un lucru cu totul greșit! Sfânta Scriptură întreabă: „cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1Ioan 4:20b)

Suflete, cum Îl slujești pe Dumnezeul cel viu și adevărat? ... Este lucrarea Lui, misionarii Săi, obiectul dragostei Tale? ... Într-o vreme în care cei mai mulți creștini aleargă după foloasele lor și nu după cele ale lui Hristos, tu, suflet al meu, înflăcăreză darurile așezate de Domnul în viața ta, căci Dumnezeu nu este nedrept să uite osteneala copiilor Săi...

III. TĂRIA NĂDEJDII

Trecutul apropiat al oricărui creștin autentic este marcat de întoarcerea la Dumnezeul cel viu și adevărat. Prezentul este ocupat de slujirea Domnului prin implicarea zeloasă în lucrarea lui Dumnezeu. Viitorul este dominat de speranța revenirii Fiul lui Dumnezeu. „și să așteptați din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morți, pe Isus, care ne izbăvește de mânia viitoare”. (1Tes. 1:10)

Domnul Isus a făcut clar în mai multe rânduri că se va reîntoarce pentru a-i lua la Sine pe cei ce sunt ai Lui. Exemplu: „Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. In casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi”. (Ioan 14:1-3) Epistolele apostolice adesea se referă la reîntoarcerea Fiului lui Dumnezeu, cele adresate tesalonicenilor fiind în capul listei.

Foarte interesant, apostolul Pavel amintește aici de mânia viitoare. Da, Dumnezeul cel viu și adevărat, care L-a înviat din morți pe Fiul Său, este supărat pe lumea aceasta necredincioasă. Cartea Apocalipsa prezintă în detaliu judecata mâniei divine pregătiă pentru acest neam de oameni. Lucru minunat este însă că, Domnul îi va izbăvi mai înainte pe ai Săi. Este scris: „tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă”. (Evrei 9:28)

Referințele la divinitate în 1 Tesaloniceni 1, cu 9 și 10 nu sunt întâmplătoare. După cum precizarea faptului că Dumnezeul ce adevărat este viu este făcută pentru a evidenția diferența față de idoli care sunt dumnezei morți, tot astfel, amintirea învierii din morți a Domnului Isus este un fapt binecuvântat. Acelea care a avut putere să-L scoale din morți pe Isus are putere să-i izbăvească pe toți ai Lui, chiar dacă pentru moment se vor confrunta cu necazuri sau cu moartea. Domnul Isus este primul rod al învierii, la revenirea Lui credincioșii vor avea parte de o înviere asemănătoare. „Hristos este cel dintăi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos”. (1Cor. 15:23)

Într-o lume fără orizont creștinismul oferă omului speranță pentru viitor. Creștinul autentic este într-o permanentă și binecuvântată așteptare. Speranța unirii cu Hristos în împărăția lui Dumnezeu face ca provocările vieții să fie trecute mai ușor. Apostolul inspirat spune: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi”. (Rom. 8:18)

CONCLUZIE

După două mii de ani mai bine de două miliarde se revendică a fi creștini. Câți însă din noi suntem autentici? ... Comunitatea creștină din Tesalonicul primului veac ne oferă o pildă de autenticitate prin care ne putem verifica.

Așa află că, un creștin autentic este persoana care s-a pocăit de păcatele sale și s-a întors la Dumnezeu. Un creștin autentic Îl slujește cu dragoste pe Dumnezeul cel viu și adevărat, slujind cauza Lui. Un creștin autentic Îl așteaptă cu tărie pe Domnul Isus să se întoarcă din ceruri.

Suntem de felul acesta? ... Ce mărturisesc semenii despre noi? ... Ce își vor amiti copiii și nepoții? ...

Cu privire la creștinii din Tesalonic apostolul Pavel spune: „căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos! (1Tes. 1:3)