O, suflete...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Trezire si veghere
O, suflete ce-alergi neobosit
Către un mâine veșnic neștiut
Nu simți un dor ce-ți mistuie ființa
Un dor născut în vremuri ce-au trecut?
Era un timp când zorii dimineții
Mi te găsea cu inima arzând
Îngenuncheat la cruce, mulțumind
Și Numele-I cu dragoste chemând...
Era o vreme când iubirea sfântă
O răspândeai în jur ca o lumină
Și pacea se citea în ochii tăi
Căci absolvit erai de orice vină
Dar astăzi... vai, alergi către niciunde
Atras de străluciri fără valoare
Vrei să faci bani, îți construiești palate
Și uiți că toate-n lume-s trecătoare
Și totuși uneori, în nopți târzii
Un dor ce l-ai crezut de mult uitat
Te-ndeamnă către ceruri să privești
Spre Cel ce te-a iubit și te-a iertat...
Ascultă-ți dorul, suflete ce-alergi,
E timpul să te-oprești... Nu simți, nu știi
Că Dumnezeu te cheamă și te-așteaptă
Să mergi pe calea către veșnicii?
Vulcan-12-08-2025
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/307874/o-suflete