Așteptând mântuirea trupului!
Romani 8:12-17
„Așadar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei.
Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri, dar, dacă prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi.
Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!”
Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.
Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.”
Dacă ai intenția să faci lucruri mari, să participi la evanghelizări spre exemplu: să vorbești despre Dumnezeu și despre felul cum lucrează El, însă toate acestea le vei face fără însoțirea lui Isus, ascultă-mă, nu vei avea nici un succes.
Dacă vrei să faci lucruri, sau fapte cu puterile tale, cu înțelepciunea ta, cu știința ta, dar fără să-L implici pe Isus în toată lucrarea, să știi că totul va fi un eșec.
Isus Cristos le spunea ucenicilor: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.” Ioan 15:5.
Așadar prieteni dragi, fără Isus în noi și fără a fi „îmbrăcați” în Duhul Sfânt nu putem să facem nimic în lucrările spirituale. Poți să construiești case sau să asamblezi mașini, poți să faci atât de multe lucruri fără Dumnezeu, dar în ce privește lucrările duhovnicești nu poți să ai izbândă, pentru că este Numele Domnului la mijloc.
„Domnul este partea mea de moștenire", zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care Îl caută.
„Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului”. Spune Ieremia 3:24,25, 26.
Când se implică Dumnezeu în viața ta, în lucrările tale, se pot întâmpla lucruri mărețe și rămâi uimit de realizări.
Bine este să nădăjduim în Domnul, așa cum ne învață Scriptura.
În El găsim putere pentru zilele care ne stau înainte, dar este trist faptul că în necredința noastră, noi ne îngrijorăm pentru viitor, ieșind de sub protecția Sa divină.
Domnul va face și mâine lucruri mai mari decât a făcut ieri, iar azi va veghea asupra ta și a celor pe care îi iubești, dacă rămâi ancorat în El.
Fii încredințat că vei vedea bunătatea Domnului. Așadar „nădăjduiește în Domnul, taci înaintea Lui pentru că El este gata să îți vorbească. Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima, și nădăjduiește în Domnul” după cum este scris în Psalmul 27:14.
Domnul este bun cu sufletul care îl caută.
Nădăjduiește împotriva oricărei deznădejdi, tot așa cum Avraam a nădăjduit, a crezut și a ajuns tatăl multor neamuri, a fost binecuvântat și a fost o binecuvântare pentru mulți.
„Așadar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei.”
Cât îi priveşte pe cei ce nu au murit față de păcat și încă se lasă stăpâniţi de firea pământească, se poate spune că sunt separați de binecuvântările oferite de Domnul Dumnezeu în Isus Cristos, Domnul.
Este adevărat și recunoscut faptul că păcatul a cuprins încă de la început ființa omului, dar Cristos care locuiește în noi face o eliberare și izbăvire de moarte.
Versetul 11: „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Cristos dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Isus Cristos din morți, va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.”
„Orizontul” oamenilor care nu s-au lepădat de firea păcătoasă, este limitat la lucrurile acestei vieţi și în tot ce fac, toate acțiunile lor sunt pentru carnalul din ei. Totul pentru trup, nimic pentru suflet. De aceea și Isus Cristos nu-i însoțește în lucrare.
Lucrul acesta este consemnat în cuvintele apostolului, când zice: „Dacă trăiți după îndemnurile ei, (ale firii), veți muri; dar, dacă prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi”.
În versetul șase, apostolul vorbește mai clar și mai ferm, spunând: „Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrășmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.”
Ceea ce vrea să ne spună apostolul Pavel în cuvintele acestea, este faptul că umblarea după lucrurile firii pământeşti are ca final moartea, sau despărțirea pentru veșnicie de Dumnezeu; pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace, iar ca final, credinciosul are împreună cu sfinții lui Dumnezeu, părtășie veșnică în cer.
Nimeni nu poate să spună că este în Cristos fără a trăi după îndemnurile Duhului, lepădând și „omorând” în trupul acesta de carne toate faptele firii pământeşti. A trăi după îndemnurile firii pământeşti, aşa cum făceam pe când eram „în Adam”, fără Cristos, ar însemna să-L urâm pe Dumnezeu, prin faptul că refuzăm să ascultăm de poruncile Lui.
Însă Duhul care locuiește în noi, ne dăruieşte viaţă, iar această viaţă se manifestă în lupta cu păcatul așa cum stă scris în versetele 9-10: „Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui.
Și dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii.”
Care este deci așteptarea credinciosului? Izbăvirea, sau mântuirea trupului!
Lucrul acesta se va întâmpla în clipa în care trâmbița lui Dumnezeu va suna „adunarea” tuturor sfinților pentru întâlnirea cu Mirele, pe norii cerului.
Până atunci, Duhul care este în noi și care ne dă dreptul să strigăm spre cer ca să-L chemăm pe Dumnezeu ca Tată (versetul 15), ne îndeamnă să trăim frumos ca în timpul zilei, adică să nu avem o viață „ascunsă”, ci faptele noastre să fie fapte de cinste, văzute de toți oamenii astfel ca Domnul Dumnezeu să-Și găsească plăcerea în ele.