Se cere să lovesc în cei pe care
I-am tot slujit, la viață să-i trezesc;
Umblând ca niște orbi care văd bine
Deși par rodnici, simt că putrezesc

Sunt nevoit, știu bine, fără milă
Și-n mine cu tărie să lovesc
Știința-mi de om bun, ce poate totul
Pe lemnul crucii dragi, s-o răstignesc

Sunt gata, să arunc ce nevegherea
Îmi tot dădu, făgându-mă bogat
Nu în înțelepciune și iertare
Cin-n cuget rău, nesimțitor păcat

Și-atunci lovind în mine și în toate
Voi fi ca Naaman, îndatorat
Iertat de lepra morții; prin Iordanul
Hristosului Cel Viu și Înălțat!



Biruințele lui David