Îți aduci aminte... ,
Când ai primit o carte
Și ai citit din ea,
Găsind astfel adresa Mea.

Ai început să-mi scrii scrisori
Și cu numele tău le semnai.
Iar apoi Mi le trimiteai
Prin Mesagerul Meu adeseori.

Îmi scriai cum te zbăteai
Și, fără scăpare, mureai,
În lanțurile vrăjmașului,
Care te-au ținut rob păcatului.

O, cât erai de lovit, distrus și prăpădit.
Încetișor mureai, străpuns de rău.
Atunci, atât de mult te-am iubit,
C-am vrut să mor Eu în locul tău.

După aceea tu Mi-ai scris mereu
Scrisori de mulțumire.
Le semnai cu lacrimi de iubire
Și cu sângele Meu.

Îți aduci aminte... ,
Când prin Mesager ți-am trimis scrisori,
Făcându-ți dulci jurăminte
Și te întărai, plin de sfinte fiori.

Atunci când tu, cu bucurie,
Din cartea Mea citeai
Și dorințele tale le înlocuiai
Cu a Mea voie.

De atunci a trecut multă vreme
Și ai început să-mi scrii tot mai rar.
Cartea care ți-am dat-o ca dar,
N-ai mai citit cu drag din ea.

În Casa Mea ai venit de multe ori,
Aducându-Mi doar câteva scrisori.
În ele ai scris dorințele tale
Sau Mi le-ai adus chiar și goale.

Mesagerul Meu des a fost trimis
La masa ta de scris
Și n-a găsit nimic.
Dar Eu încă mai așteptam un plic.

Ți-am scris această scrisoare,
Amintindu-ți că voi veni în curând ca Mire.
Iar Eu voi fi întâmpinat
De cei ce mereu, prin scrisori, M-au chemat.

Amin!