Liniște în furtună
Autor: Ligia Coțolan
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Isus povestea mulțimii adunate,
În pilde și cu sfinte cuvinte.
Apoi a vorbit cu ucenicii Lui:
„Să trecem în cealaltă parte a lacului.”

S-au urcat în barcă, pe lac liniștit,
Cu cerul senin și vântul domolit.
Alături și alte bărcuțe-I urmau,
Neștiind ce în față îi așteptau.

Isus, fiind obosit — căci om era —,
La margine, în barcă, dormea.
Dar furtuna s-a stârnit dintr-odată,
Iar valurile barca tare-o izbeau toată.

Atât de cumplit era vântul turbat,
Că și pescarii cei iscusiți s-au înspăimântat.
Cuprinși de groază, strigau spre Cel Divin:
„Învățătorule, nu-ți pasă că pierim?”

„Taci! Liniștește-te!” a strigat Isus îndată.
Recunoscând vocea Creatorului Său,
A ascultat pe loc vântul cel rău.
Liniștea s-a așternut pe marea toată.

S-a întors spre ucenici cu sufletul sfâșiat:
„Pentru ce sunteți fricoși neîncetat?
Puțin credincioșilor, de ce vă temeți?
Unde vă este credința, hai, spuneți?”

Ucenicii tăcuți au rămas,
Tremurând, se gândeau fără glas:
„Cine este Acesta, oare,
De-L ascultă și vântul pe mare?”

***

Te afli în barca vieții acum
Și vezi că vine o furtună mare pe drum.
Eu Mă aflu lângă tine — nu Mă vezi?
Pentru ce te mai îngrijorezi?

Nu știi că Eu sunt Domn Atotputernic?
Sau doar marea știe că sunt eternic?
Duhul Meu este alături de tine!
De ce să n-ai credință-n Mine?

Nu știi cât Mă doare să te văd fără pace,
Când grijile-ți cresc și sufletul ți se zbate?
Fiule, pace-n furtună vei primi doar rugându-te.
Azi îți poruncesc: întărește-te și îmbărbătează-te!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/307571/liniste-in-furtuna