Vă rog frumos să mă iertați
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Mărire Ție Doamne
Categorie: Iertare
Îmi cer iertare tuturor acelor care le-am greșit
De-am fost om rău, gâlcevitor sau poate ipocrit.

Îmi cer iertare tuturor dacă v-am jignit,
Cu o vorbă spusă la-ntâmplare poate v-am rănit.

Sau poate cu un gest făcut din neștiință
Sau poate unul făcut din rea voință.

Iertați-mă vă rog frumos dacă v-am supărat,
Doresc să știți că eu deja cu drag v-am și iertat!

Căci am făcut ce m-a-nvățat al meu iubit Păstor,
Atât de bun și minunat și-atât de iubitor.

Să ne iertăm unii pe alții, cum Tatăl ne-a iertat
Să fim mai buni, mai omenoși și fără de păcat.

Să ne iubim la fel de mult cum ne-a iubit și El
Și-n tot ce facem, cum trăim să-L prindem de model.

Vă rog frumos să mă iertați căci încă mai greșesc
N-am să o fac intenționat pentru că vă iubesc.

Amin!
31.07. 2025
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/307379/va-rog-frumos-sa-ma-iertati