Ultima strigare
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Mai există speranță
Categorie: Trezire si veghere
Eu știu că voi pleca curând,
Spre zări îndepărtate,
Îmi cercetez suflet și gând,
Să pot păși mereu zâmbind,
Spre sfânta libertate!

Prea des visăm la nemuriri,
Deși sluțit e mersul,
Atât de multe ne-mpliniri,
În dorul marilor iubiri,
Micit-au universul!

Cât de ușor ne-ar fi pe drum,
La brațul cumpătării,
De nu am face anii scrum
Și clipele, fără parfum,
Sub jugul ne-ascultării!

Căci vin și vremile de plâns,
Când nu sunt așteptate,
În traista vieții ce am strâns?
E liber omul, nu constrâns!
Vrea har, sau vrea dreptate?

În dragostea Sa, Dumnezeu,
Ne-a dat o opțiune,
Să lepădăm al nostru eu,
Să Îl primim pe Fiul Său,
În duh și în rațiune!

Atunci când văile de plâns,
Durut ne cheamă mersul,
Purta-vom numai ce am strâns,
Comori în cer, speranță, vis
Și-n suflet, universul!

Sau poate, fără Dumnezeu,
Căzuți în disperare,
Conduși de-orgolii și de eu,
Plimba-vom pașii tot mai greu,
Pe drumul de pierzare!

O, Doamne Sfinte, nu lăsa
Pe om în voia minții,
Îi poartă Tu povara grea
Și schimbă-i astăzi inima,
Cum si făcut cu sfinții!

Din răzvrătit și păcătos,
Prin Duh să-i dai Lumină,
Urâtul să îl faci frumos,
Ce este strâmb, să-ndrepți duios,
Cu vocea Ta senină!

Aș vrea Isuse, cu mult dor,
În mine cât e viața,
Cuvântul Sfânt, mângâietor,
Să-mi ia din suflet orice nor,
Să-mi lumineze fața!

Să fiu urmaș al lui Cristos
Și-o mărturie vie,
Umblarea mea aicea jos,
Să fie de plăcut miros,
Ofrandă să-Ți fiu Ție!

Prieteni dragi, nu amânați
A lui Isus chemare!
Curând de-aici vom fi luați,
Voi v-ați gândit, unde plecați
La ultima strigare?

29/07/2025, Popești-HD- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/307332/ultima-strigare