Cu o candelă aprinsă,
Într-un Duh de rugăciune,
Dezlipit întotdeauna,
De răutăcioasa lume,
Urcă dealul azi creștinul,
Ce-i batjocorit... scuipat,
Dar el știe că în ceruri,
De Isus e așteptat.

Truda lui dar și sudoarea,
Vor fi-n ceruri răsplătite,
Și suspinele amare,
Toate sunt azi auzite,
Dar el urcă în tăcere,
Chiar de-i este drumul greu,
Căci la capăt îl așteaptă,
Preaiubitul Dumnezeu.

Zilele fără de soare,
De putere îl sleiesc,
Dar sub nori grăbește pasul,
Spre tărâm Dumnezeiesc,
Inima de vremuri frântă,
Pentru Domnul ea doar bate,
De iubirea Sa cerească,
' Ntotdeauna are parte.

Prin furtuni zguduitoare,
El privirea nu-și apleacă,
Vântul iar când se-ntețește,
El nu poate ca să tacă,
Cântă imnul biruinței,
Și în zori și în apus,
Căci mereu îl însoțește,
Harul Domnului Isus.

Teamă n-are el... creștinul,
Chiar de noaptea se arată,
Stă în fața lui doar cerul,
Chiar de-i este-nlăcrimată,
Plin mereu de bucurie,
Urcă dealul ne-ncetat,
Este el creștinul care,
Este de neclătinat.

Se hrănește din cuvântul,
Ce îi dă mereu putere,
Nu se-opreste nici în clipa,
Când apare o durere,
Luptător până la capăt,
Este azi acel creștin,
Care știe că în viață,
Este doar un pelerin.
Amin