Cât de minunat e zborul,
spre o zare minunată,
întâlnesc doar fericirea,
din belșug ce-i revărsată.

Întâlnesc pe apa mării,
dragostea... să pot iubi,
o adun cu mare grijă,
ea mă poate ferici.

Cât de minunată este,
calea cea de printre spini,
mă atinge harul veșnic,
cu a lui fiori divini.

Raza cea din mândru soare,
netezește drumul meu,
ca să văd aproape-un capăt,
mă așteaptă Dumnezeu.

Florile-nfrumusețează,
locul cel din urma mea,
piere orice amintire,
sunt îndrăgostit de-o stea.

Numai visurile mele,
ce le port... ele sunt vii,
n-am trecut, n-am nici prezentul,
tot ce am... . e-n veșnicii.

Cât de minunat mă poartă,
roua în splendoarea ei,
mă înalță-n zorii zilei,
ca să uit de anii grei.

Soarele mă înconjoară,
vraja Lui m-a cucerit,
nu mă tem valea care,
tot aici are-un sfârșit.

Am un dor ce mă ridică,
dincolo de norii gri,
chiar și ploaia o răzbate,
nu îl poate nimici.

Este-un dor de-acea odihnă,
ce îndat-o voi avea,
dorul de-a sfârși calvarul,
sus în cer... nu-l voi urca.

Cat de minunat e zborul,
însoțit de Dumnezeu,
în nădejde el se scaldă,
lin e astăzi zborul meu.

Trecerea de vremi e vie,
căci puțin mai am din zbor,
cred a lui făgăduință,
îl aștept azi plin de dor.
Amin