Mi-ar fi plăcut să am o cale,
Ce este una mai ușoară,
Să nu mai simt nici-o durere,
Cuvintele să nu mă doară.

Mi-ar fi plăcut să-mi fie drumul,
Pe flori ce nu vor vesteji,
Pustiul vieții-ngreunează,
Să-naintez eu zi de zi.

Mi-ar fi plăcut să fie-un zâmbet,
Cărarea vieții ce-o pășesc,
Să nu simt rănile făcute,
De cei păcatul ce iubesc.

Să nu mai urc sub pietre multe,
Ce mă lovesc neîncetat,
Mi-ar fi plăcut să-mi fie zborul,
Ușor spre locul mult visat.

Mi-ar fi plăcut ca suferința,
Sa pot mereu doar ocoli,
Să nu-i știu groaza ce o are,
Ce mă pândește zi de zi.

Mi-ar fi plăcut să vad doar soare,
Fără de nori mi-ar fi plăcut,
Fără de văile-ncercării,
Ce-atât de des le-am cunoscut.

Dar știu că drumul vieții care,
Se va sfârși în infinit,
Nu este el doar o plăcere,
Pe el martirii au pășit.

Azi merg și eu... și-a mea dorință,
De-a fi ușor... nu s-a-mplinit,
Căci Dumnezeu mă vrea acasă,
Pe drumul greu sunt mântuit.
Amin