Mă chemi din groaza nopții grele,
Să vin la tine fiul Meu,
Sub luna cea de printre stele,
Îți este drumu-atât de greu.

Dau nori-ndată la o parte,
Eu noaptea neagră o opresc,
Cu răsăritul Meu de soare,
Și-n miez de noapte Eu sosesc.

Mă chemi din clipa încercării,
Când arde focul necurmat,
Din mijlocul durerii tale,
Te scot mereu nevătămat.

Căci milă Mea te însoțește,
Și harul Meu pe drumul tău,
Croiește calea către ceruri,
Copile-acolo te-aștept Eu.

Mă chemi din tumultul furtunii,
Setoasă de ființa ta,
Dar și furtuna mi se-nchină,
Mai mare sunt și peste ea.

Atunci când gura Mea aude,
Se-așterne în tăcerea ei,
Supusă-mi este totdeauna,
Nu se atinge de ai Mei.

Mă chemi copile când adâncul,
Furia își arată iar,
Atunci când gustul vieții tale,
Sub lacrimi multe este-amar.

Sub mâna Mea se-așterne-n noapte,
Și glasul lui îl pot opri,
Să mergi mereu doar înainte,
În fața ta doar Eu voi fi.

Mă strigi și glasul tău străbate,
Și vremi și nori ce-au poposit,
Nimic nu poate-a ne desparte,
Iubirea sfântă ne-a unit.

Te-aud mereu... îți știu strigarea,
Eu lângă tine voi veni,
Voi ridica îngrijorarea,
Mereu ușor ție a-ți fi.

Eu ape-nalte voi desparte,
Atunci când tu mă vei striga,
Când mulți vor coborâ pe cale,
De mână Eu te voi ținea,
Căci strigătul ce-l ai în strajă
El pân-la Mine a ajuns,
De tine Eu copil al slavei,
Vre-o dată nu voi sta ascuns.

Să nu lași vremea să te facă,
Să taci atunci când este greu,
Voi fi cu tine Eu copile,
Căci te-am ales să fii al Meu.

Eu te-am ales de dinainte,
De a te naște pe pământ,
Ți-am pregătit un loc copile,
În locul veșnic... veșnic sfânt.
Amin