Doamne mâna Ta-i putere,
Pentru noi toate-mplinești,
Glasul Tău oprește timpul,
Căci și lui Stăpân îi ești.

Umbrele se dau în lături,
Șoaptele se-ascund mereu,
Când prezența Ta divină,
Se arată Dumnezeu.

Tu îmbogățești și harul,
Ce-l reverși neîncetat,
Vrednic ești doar de mărire,
Vrednic ești de lăudat.

Celui ce-i flămând de Tine,
Îi dai din cuvântul Tău,
Lângă El cobori îndată,
Cand înalța glasul său.

Risipită e mulțimea,
Care stă-mpotriva Ta,
Ratăcirea-i pui în față,
Norii lași Tu peste ea.

Ridici valurile mării,
Să-nchizi gura celui rău,
Îl îneci cu amăgire,
Numai Tu ești Dumnezeu.

Îl dobori pe cel fățarnic,
Toate numai Tu le știi,
Îl dezbraci de haina morții,
Prin zăduful din pustii.

Planurile ce-s ascunse,
În ruine le prefaci,
Unde e nelegiuirea,
Niciodată Tu nu taci.

Noaptea când își prăznuiește,
Sărbătoarea în ascuns,
Îi oprești mereu cărarea,
Căci Tu ești de nepătruns.

Aripile Tale sfinte,
Peste sfinți le-ntinzi mereu,
Nu-i atinge noaptea neagră,
Nici vre-un plan a celui rău.

De departe e văzută,
Numai măreția Ta,
Îngroziți sunt păcătoșii,
Mistuiți vor rămânea.

Căci iertarea-i dăruită,
Celui care va păși,
Ca vitejii în războaie,
Greul nu-l vor ocoli.

Celui mândru îi ei vlaga,
Bâjbâie-n pământ uscat,
Căci a Ta este lucrarea,
Toate Tu doar le-ai creat.

Omului ai dat suflare,
Să urmeze drumul Tău,
Căci pământu-i trecătoarea,
Către Tine Dumnezeu.

Doar a Ta-i înțelepciunea,
Ai făcut un început,
Ne îndrepti mereu spre viața,
Care noi am cunoscut,
Căci în mila Ta cea mare,
Doar o urmă ne-ai lăsat,
Strâmtă... . dar plină de soare,
Pe un drum spre loc înalt.
Amin