O plăcere îmi sunt sfinții,
Ce în Țară-i întâlnesc,
Însă vine-o clipă-n care,
Ei pământul părăsesc,
Cu durere noi rămânem,
Însă ei sunt fericiți,
Plângem cu suspine-amqrr,
Și de dor suntem zdrobiți.

Azi o luptă se sfârșește,
Căci la Domnul a plecat,
Cel care ne-a fost un frate,
Înțelept și minunat,
A lăsat o mărturie,
Vie cum lăsa Isus,
Prin trăirea sa blajină,
Domnului mereu supus.

Ne-a îmbărbătat cu viața,
Ce-a trait-o pe pământ,
Căci în fața lui pe cale,
Era slava Celui sfânt,
A-mbracat neprihănirea,
De iubire radia,
Cu blândețea lui divină,
Rănile ni le lega.

A lăsat multă durere,
Dar noi știm că vine-o zi,
Plină doar de fericire,
Când din nou ne-o întâlni,
Unde nu e despărțire,
Nici durere, suferinți,
Căci acolo este Țara,
Celor ce-au trăit ca sfinți.
Amin