Trosnet
De crengi tremurate de vânt
Vuiet
De frunze plumburii de
Pâmânt

Astăzi
Adesea se frâng prin păduri
Cărări ce-s uitate
Șuier
Bătătoarele vânturi de ramuri uscate

Parcă
Lumea e-un codru abstract cu râuri bătrâne
Ce poartă
Pe apele multe, adânci
Corăbii pâgâne

De aceea
E-un ceas până când
E împlinit jurământul
Și-n vifor
De mare și cer glorios
Se umple pământul;

Furtuna
Cea aspră, e semn că
Pe nori, strălucirea
E dor împlinit, și așteptat
Căci e gata, răpirea!

Și-atunci din Înalt scăpărând
Mii de mii, îngeri mii,
Stau cu săbii în soare
Căci Hristos, își ridică
La cer Biserica biruitoare!

Biruințele lui david