Noțiunea de „pilde” vine din grecescul „parabole” și înseamnă așezarea unui lucru în fața altuia, în scopul comparării. Pildele erau o formă obișnuită de prezentare în orient și serveau drept învățătură prin comparație. Fiul lui Dumnezeu a folosit adesea pilda ca modalitate de învățare. Folosind lucruri obișnuite din viață, Mântuitorul prezintă taine și adevăruri profunde. Pilda semănătorului este una din cele mai cunoscute și importante pilde rostite de Domnul. În pildă avem trei personaje principale: semănătorul, sămânța și pământul. Semănătorul este Fiul lui Dumnezeu, ucenicii Lui, predicatorii Evangheliei din toate timpurile. Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia Domnului Isus. Pământul este imaginea inimilor. Funcție de reacția la sămânță, pământul este de patru feluri.
PĂMÂNTUL DE LÂNGĂ DRUM. „Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, și au venit păsările și au mâncat-o... Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție, și nu-l înțelege, vine Cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânța căzută lângă drum.” (Matei 13:4,19) Inimi împietrite, oameni care calcă în picioare Cuvântul, Satana care fură, iată prima imagine. Omul care aude, citește, dar nu înțelege. Modul în care a fost crescut, educația pe care a primit-o, îl determină să nu priceapă. Evanghelia este ceva ciudat pentru urechile lui. Tocmai bine pentru Cel rău care vine numaidecât să fure Cuvântul și gândul mântuirii.
PĂMÂNTUL DE PE LOCURI STÂNCOASE. „O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat... Sămânța căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, și-l primește îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și, când vine un necaz sau o prigonire din picina Cuvântului, se leapădă îndată de el.” (Matei 13:5-6,20-21) Inima ușuratică, omul superficial. Când aude Evanghelia se hotărește repede pentru Dumnezeu, dar tot atât de repede se și lasă. Oameni de felul acesta întâlnești peste tot, chiar și în biserici. Aceștia, când vine ispita, necazul, prigoana se leapădă numaidecât.
PĂMÂNTUL CU SPINI. „O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut și au înecat-o... Sămânța căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea băgățiilor îneacă acest Cuvânt, și ajunge neroditor.” (Matei 13:7,22) Creștinii lumești. Inima primește mesajul divin dar îngrijorările, bogățiile, plăcerile lumești îl sufocă și nu mai ajunge la maturitate, nu mai rodește.
PĂMÂNTUL CEL BUN. „O altă parte a căzut în pământ bun, și a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci, și altul treizeci... sămânța căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul șaizeci, altul treizeci. (Matei 13:8,23) Pământul cel bun este inima care rodește, sufletul care multiplică sămânța Cuvântului. Evanghelistul Luca spune: „... sunt aceea care, după ce au auzit Cuvântul, îl țin într-o inimă bună și curată, și fac roadă în răbdare”. (Luca 8:15)
OBSERVAȚII
-Semănătorul în lucrarea de mântuire este binevoitor, harnic și nepărtinitor. Diferența o face inima omul.
-Nu este suficient să auzi Evanghelia, nu este suficient să încolțească sămânța Cuvântului în tine, nu este suficient să te dezvolți spiritual până la o vreme, trebuie să ajungi la maturitatea credinței, iar maturitatea se dovedește prin rodire, prin reproducere.
-Toate inimile oamenilor se încadrează la una din cele patru categorii. Inevitabilă întrebarea, din perspectiva Pildei semănătorului: „Doamne, ce fel de pământ sunt? Doamne, ce fel de inimă am? ...