Plecăm pe rând și în tăcere
și-n locul nostru alții vin...
În lumea asta de durere,
trăim, iubim, visăm, murim.

Și toate-acestea se repetă,
de-a lungul anilor, la fel.
Doar nouă ni se pare-ntruna,
că roata azi, o inventăm.

Și nimeni nu-i ca noi sub soare...
Ne amăgim orgolioși.
Uitând că suntem doar o boare,
la rândul lor, cum alții-au fost.

Ne facem planuri peste planuri,
în trenul vieții care-aleargă.
Dar trenul se oprește-n gară,
vestind c-atât avea sa meargă.

Suntem mirați că ni se-ntâmplă,
noi, care-am fost orgolioși,
crezând că mai e vreme încă,
aflăm c-am fost atât de proşti...