Mărește-mi Domnul meu credința
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Rugăciune
Mărește-mi Domnul meu credința,
Să pot înainta mereu,
Să merg cu Tine pân la capăt,
Chiar de urcușul este greu.

Te rog să mă-ntărești pe cale,
Și de-ai vedea că rătăcesc,
Lumină să-mi fii pe cărare,
Căci vreau în cer să moștenesc.

Iar dacă sunt cuprins de frică,
Descurajat, neputincios,
Nu mă lăsa singur Isuse,
Te rog ridică-mă de jos.

Ajută-mă o Doamne mare,
În Tine mai mult să mă-ncred,
Să merg cu Tine prin credință,
Cuvântul Tău cel sfânt să-l cred.

Mărește-mi Domnul meu credința,
Căci vreau să fiu biruitor,
Să te mărturisesc pe Tine,
Și să lucrez pe-al Tău ogor.
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/306756/mareste-mi-domnul-meu-credinta