Pe țărmul cerului de miazănoapte,
locuitorii stelelor aşteaptă
corăbii pământene să sosească
din marea tragedie omenească.

Om călător,
omul catarg
ce-a străbătut vâltoarea vieții
de-a lungul, de-a latul,
cătând un loc în care ancora să și-o arunce,
a văzut reflectate-n adânc de durere
Un Ghetsemani, o Cruce...
Și a-nțeles că sensul de-a birui furtuna
este de-a-naltul,
fiindcă,
din fulgerul ce-a scânteiat
în strigătul de moarte pe Golgota
străluminând calvarul,
pentru cei ce navighează spre stele
a fost aprins în portul Orionului,
Farul.

Pe ţărmul cerului de miazănoapte,
locuitorii stelelor aşteaptă
corăbierii lumii să sosească
din marea tragedie omenească.

Îi așteaptă
cu istoria lor milenară,
de luptă cu valul, cu vântul,
care atât de cumplit îi loviră pe ei
și loviră pământul
și-n care și Regele lor, Isus,
trebui să-și găsească mormântul.

Îi așteaptă
cu urmele durerii în tălpi și în palme,
cu urmele biruințelor
în privirile întoarse spre veșnicie,
senine, calme...
Îi așteaptă pe plajele luminii
unde-și desfac aripile
în armonie de culoare, de sunet și zbor
Heruvimii.
Îi așteaptă pe-acei
care-n furtuna descătușatelor străfunduri
își încordau privirile
să prindă prin beznă,
spre țărm, o scânteie
pe care s-o prefacă-ntr-o Cale Lactee...

Pe țărmul cerului de miazănoapte,
e totul pregătit de sărbătoare
și-ntr-un albastru plin de nerăbdare,
locuitorii stelelor așteaptă
corăbierii lumii să sosească
din marea tragedie omenească.