Într-o lume frământată,
De griji și de nevoi
Dumnezeu nu mai e Tată,
Peste tot e doar război.

Prietenii se dușmănesc,
Frații se urăsc de moarte,
Omul e mai rău ca cel firesc,
Nu mai știe deloc de bunătate.

Nici cei natural din fire,
Nu se mai vede în lume,
Nu mai e pic de iubire,
Toți își cinstesc al lor nume.

Păcatul se vrea normalitate,
Autoritate se vrea desființată,
Se promovează grele păcate,
Uită că Dumnezeu le e Tată.

Dar Cuvântul ne avertizează,
De vremurile din urmă grele.
Dar cine astăzi mai veghează?
La atacurile acestea rele.

Parcă ne conformăm și noi,
Uităm că suntem diferiți,
Uităm care e-al nost război,
Cât suntem de nenorociți!

Ce diferență e între noi și lume,
Noi cu ce ne deosebim.
Mai cinstim al Lui Isus Nume?
Sau ca ei noi devenim?

Dacă Dumnezeu ne e Tată,
Cum azi noi îl cinstim
Dacă spune că ne e stăpân,
Oare cum îl mai slujim?

Doamne, adu azi o trezire,
În lume și peste cei căzuți,
Umple-ne cu a Ta iubire,
Cu Duhul vrem să fim umpluți.

Vrem lacrimi de pocăință,
Vrem vrăjmașul să-l biruim.
În Numele Tău avem biruință
Prin Tine putem să iubim