Cu fața plină de durere,
Cu sufletul adânc zdrobit,
Urca Străinul sub o cruce,
Bătut, scuipat, batjocorit.

Sudoarea-i umezea obrazul,
Pe frunte sângele-i curgea,
Rabda o mare suferință,
Dar El urca... tăcut urca.

Cu inima-i adânc curată,
Iubea cu foc aprins mereu,
Sub bicele ce îl loviră,
Dar El tăcea sub greul greu.

Tăcerea Lui lupta cu moartea,
S-avem azi viață pe pământ,
Căci jertfa sfântă de pe cruce,
Ea ne-a unit prin legământ.

Cu mâinile de cui străpunse,
Stătea pe-un lemn El agățat,
Dar nici-o clipă în durere,
Din gândul Său nu ne-a lăsat.

Privirea-i înecată-n lacrimi,
Privea spre ceruri mijlocind,
Pentru întreaga omenire,
Curgea pe cruce sânge sfânt.

Pe ceruri suspina un soare,
Și vântul plânsu-și fluiera,
Durerea Lui atât de mare,
Pe-ntreg pământul se-auzea.

Și marea-n cântecul de jale,
Se tulbura când Dumnezeu,
N-a vrut să vadă suferinta,
Răbdată chiar de Fiul Său.

Și timpu-n loc atunci se-oprise,
Să-nainteze n-a putut,
În clipa morții se născuse,
Al veșniciei început.

Și noaptea-n zi-și făcuse locul,
Să stăm azi în prezența Sa,
Ca să ne dea Mângâietorul,
În chinuri Duhul își dădea.

Trecură mii de ani din clipa,
Pământul sânge când sorbea,
Un sânge sfânt... care și astăzi,
Aduce el iertarea Sa.

Aduce pace și putere,
Căci este viață-n sânge sfânt,
Ce s-a vărsat în grea durere,
În jertfa Sa de pe pământ.

Și astăzi dă eliberare,
Căci El o moarte-a biruit,
Prin El e poarta către ceruri,
Suntem salvați, ne-a mântuit.

Prin moartea Lui avem noi viață,
Prin sângele ce s-a vărsat,
Doar pentru noi rabdă calvarul,
Căci ne-a iubit cu-adevărat.
Amin