Strang cuvântul Tău Isuse
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Strâng cuvântul Tău Isuse-n inimă căci vremea grea,
Vine cu a ei putere, însă eu tăcut voi sta,
Căci cuvântul Tău mă-nvață, eu să tac când cel ce-i rău,
Stă-naintea mea pe cale, să deschid timpului greu.
Ma gândesc adânc Isuse, numai la porunca Ta,
Doar învățătura sfântă, pe pământ eu voi urma,
Doar cărarea către ceruri, stă sub ochii mei mereu,
Alergarea mea-i spre Tine, mult preadulce Dumnezeu.
Sufletul mi se topește, dorul arde-n piept aprins,
Singur n-ai lăsat o clipă, ca să fiu... să fiu învins,
Un străin sunt azi pe lume, cum ai fost și Tu cândva,
Dar c-un țel... cel de-a ajunge, la sfârșit... în slava Ta.
Dezlipit sunt de țărână, Harul Tău m-a-nviorat,
Cuget lucrurile Tale, prin cuvânt m-ai ridicat,
Calea necredincioșiei, de la mine-ai abătut,
M-ai făcut sa văd limanul, să zăresc un început.
M-ai făcut să văd în toate, biruința ce o dai,
Mi-ai deschis un drum spre-acasă, este drumul către Rai,
N-ai lăsat să cad în vale, Tu m-ai ridicat de jos,
Ca să văd a Ta putere, harul Tău cel prețios.
M-ai făcut să văd în noapte, numai strălucirea Ta,
Zorii dimineții Tale, ai făcut să pot vedea,
Mă-nsoțește bucuria, inima ea mi-a cuprins,
Dragostea îmi e tăie, nu pot fi vre-o dată-nvins.
Strâng în inimă iubirea, ca să pot iubi și eu,
Cum Tu m-ai iubit odată, când ai suferit din greu,
Dragostea e locul unde, eu odihnă am găsit,
Toată este doar la Tine, Creatorul iubit.
Stau la umbra îndurării, ce o ai în mâna Ta,
Călăuza mea ești Doamne, Tu mă poți înviora,
Doar cu Tine sunt lumină, sare pe acest pământ,
Numai Tu ești sfânt Isuse, sfânt ești Doamne-n veci doar sfânt.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/306508/strang-cuvantul-tau-isuse