La umbra razelor de soare,
Creștinii astăzi odihnesc,
În vremea zilelor din urmă,
Spre Țara viselor grăbesc.

Nădejdea vie-mpodobește,
Cărarea lor pe-acest pământ,
Au gura plină de suspine,
Dar urcă dealul doar cântând.

Sub strălucirea cea de stele,
O clipă ei nu ațipesc,
De veghe stau în miez de noapte,
Spre răsărit de zi privesc.

Speranța inimi veselește,
Înviorează ființe vii,
Lumina lor revarsă ape,
Ce-s nesecate în pustii.

Prin valea plină de durere,
Trudesc creștinii doar slujind,
Tristețea lor e-acoperită,
Cu zâmbet cald, duios blajin.

Pe aripa iubirii Sale,
Își urcă pasul când e greu,
Căci adăpost întotdeauna,
Le este numai... Dumnezeu.

În inimă credința poartă,
O salbă ea le-a devenit,
Cu temelie-n adevărul,
Pe stâncă Domnul ia zidit.

Sub ape mari ce-s ridicate,
Stau neclintiți acei creștini,
Ce-au înțeles că sunt în viață,
Pe-acest pământ doar pelerini.

Cu vânt vin clipele amare,
Dar nu se lasă aplecați,
Căci hrana lor este cuvântul,
Din ape vii sunt adăpați.

Sub ploaia harului din ceruri,
Mireasmă vie dăruiesc,
Să fie o lumină-n lume,
Vre-o dată ei nu obosesc.

Asupra lor stă o privire,
Căci milă este Dumnezeu,
Cu mâna Lui biruitoare,
Zdrobește planul celui rău.

Să treacă de pustiu spre malul,
Pe care sunt ei așteptați,
Pe urma Lui aleargă iute,
Chiar dacă sunt împovărați.

Povara lor e ridicată,
De harul măsurat de sus,
Sub crucea grea ei nu sunt singuri,
Își pune umărul Isus.

Cu dor aprins înaintează,
Calvarul cel biruitor,
Au o dorință, este mare,
De-a fi spre cer în ultim zbor.
Amin