Când mi-e inima în gândul,
Ce-i în zbor spre Dumnezeu,
Este plina de iubire,
Zborul greu... nu este greu.

El sădește-n mine dorul,
Ce-i cu lacrimi el udat,
Crește-n fiecare clipă,
Dorul după Împărat.

Când mi-e sufletul pe aripi,
Urc fără să obosesc,
Un pustiu fără de margini,
Doar în urmă îl zăresc.

Prin lumină mi-e cărarea,
Căci privesc mereu în sus,
Groaza teamă nu sădește,
Temelia mi-e Isus.

Când privesc în depărtare,
De fior cald sunt cuprins,
Crește dragostea în mine,
Focul ei nu este stins,
Căci udata e de harul,
Cel divin... Dumnezeiesc,
Este harul ce mă face,
Doar s-alerg... să nu opresc.

Căci oprirea e-amăgire,
Nu-i odihnă pe pământ,
Sufletu-mi se odihnește,
Doar la pieptul Celui sfânt,
Alergarea mea prin viață,
O dorință are ea,
Să ajung în clipa-n care,
Pe Isus îl voi vedea.

Să ajung doresc la Domnul,
Unde nu voi mai jeli,
Fericirea cea divină,
Vie-n veci de veci va fi.

El. mi-e ținta, El mi-e țelul,
Către El aici grăbesc,
Soarele neprihanirii,
Azi sub El m-adăpostesc.
Amin